Adrian Nastase e disperat. De 4 ani de zile se ascunde in spatele imunitatii parlamentare si a colegilor din Parlament iar din spatele blogului personal duce o lupta acerba cu dusmanul de moarte, Basescu, pe care-l ataca cu inversunare in fiecare zi.
Ori de cate ori reapare in mass-media ceva despre actele de coruptie in care este cercetat, Adrian Nastase sare la gatul lui Traian Basescu.
Prezent, joi, la procesul in dosarul “Trofeul Calitatii”, in care este judecat pentru coruptie, Adrian Nastase le-a dat ziaristilor prezenti fotocopii dupa un document din 2002, semnat de fostul sef al PNA, Ioan Amarie, referitor la dosarul “Flota”.
“Iata, acest document este, de fapt, materialul care a fost trimis de cel dinaintea lui Morar la DNA, Ioan Amarie. In acest material sunt aduse acuzatii grave de coruptie catre Traian Basescu, iar materialul este semnat de Amarie care, apoi, poate pentru ca a avut crampe la mana, nu a mai semnat aceasta sesizare catre instanta”, a declarat Adrian Nastase, citat de NewsIn.
Adrian Nastase, un eminamente jurist, nu a inteles ca, daca plenul Camerei va supune la vot cererea de urmărire penală pentru A. N.  si aceasta va fi aprobata, va avea ocazia sa se apere de toate acuzatiile si sa dovedeasca intr-un final ca este nevinovat. Dar in acelasi timp A. Nastase trebuie sa inteleaga ca va fi judecat pentru faptele sale si in nici un caz nu se va putea prezenta la proces cu fel si fel de hartii care nu au o legatura cu procesul. Chiar daca pe acele hartii scrie numele lui Traian Basescu. Cata vreme nu are nici o treaba cu procesul nu intereseaza nici pe judecatori si nici opinia publica.