Cei trei mari operatori de pe piata romaneasca a telefoniei mobile, Orange, Vodafone si Cosmote si-au aliniat preturile pentru cele mai mici abonamente cu minute incluse. Respectiv un tarif de 5,99 euro ( TVA inclus ) la Orange si Vodafone si 5,95 euro ( TVA inclus ) la Cosmote. Ceea ce difera fiind numarul minutelor incluse.
Astfel Orange, prin abonamentul “super-accesibil” ofera 200 de minute in retea si 50 de minute nationale. Minutele neconsumate intr-o lună nu se reporteaza în luna urmatoare, iar dupa terminarea minutelor incluse tariful catre retelele nationale este de 0,19 euro/minut. Pentru acest abonament, cel mai ieftin telefon pe care-l puteti achizitiona la promotie este un Nokia 1208 cu “doar” 33,32 euro ( TVA inclus ).
La Vodafone, cu abonamentul Complet in retea, pe langa 200 de minute in retea si 50 de minute nationale sunt oferite si 100 de sms-uri in retea. Minutele in reţea şi mesajele incluse nu se reportează, iar din minutele nationale incluse in abonamentul Complet in retea 5.99 €, se reporteaza maxim 25 minute in luna urmatoare, in cazul in care nu au fost consumate. Dupa consumarea minutelor incluse in abonament, tarifele catre retelele nationale sunt: 0,143 euro/minut in Vodafone si retelele fixe, 0,179 in Orange si Cosmote, 0,202 in Zapp si RDS. Pentru un contract incheiat pe 2 ani puteti alege un Nokia 1209 cu 29 de euro ( TVA inclus ) sau un Vodafone 332 cu 0 euro. Celelalte preturi la telefoane nu vi le mai spun, pentru ca depasesc limita bunului-simt pentru un telefon achizitionat cu un abonament ( cu care te legi la cap pe 2 ani ).
Cosmote la abonamentul Full Option 60 ofera abonatilor un numar de 500 de minute in retea, 500 de sms-uri in retea si 60 de minute nationale. Minutele naţionale neconsumate se vor reportata în luna următoare, in limita numarului de minute nationale incluse în abonament. Minutele si SMS-urile în reteaua Cosmote neconsumate nu vor fi reportate în luna urmatoare. După terminarea minutelor incluse in abonament tarife/min, catre reteaua Cosmote: 0.107 euro, catre alte retelele nationale: 0.178 euro.