Recunosc, nu sunt un mare consumator de telefonie mobila, nu am activate optiuni cu sute sau mii de minute sau sms-uri, iar convorbirile mele telefonice se rezuma la strictul necesar. Nu-mi place s-o lalai la telefon sau sa stresez oamenii cu apeluri telefonice doar de dragul de-a-mi consuma minutele alocate intr-o luna.
Ii inteleg pe toti cei care intr-adevar au nevoie de aceste optiuni cu multe minute in retea. Studentii din provincie care invata in Bucuresti sau in alte centre universitare si care-i suna pe cei de-acasa, tinerii care au prietenii raspanditi prin toate cartierele dintr-un oras mare, si mai sunt si alte categorii.
Dar nu-i inteleg pe cei care, casatoriti fiind, isi streseaza partenerul la fiecare juma’ de ora si-l intreaba daca a luat paine sau ce mai trebuie prin casa.
Iar daca pentru acestia pot avea o minima intelegere, pentru categoria care urmeaza nu gasesc nici un motiv.
In satele sarace ale Moldovei, vezi la cate-o casa de chirpici, unsa cu lut, in fundul gradinii cu o groapa, sapata si imprejmuita cu porumb, pe post de wc-u, o familie din asta cu multi copii si in care singurul venit in casa este reprezentat de alocatia copiilor ( si, poate, de vreun ajutor dat de la primarie ), ii vezi pe toti cu mobile si fiecare din el are activata o optiune cu sute de minute.
Cu cine au astia de vorbit, ce-or avea sa-si spuna, ce lucruri importante de discutat la telefon si cu cine, zau ca nu pricep.
Cand, in jumatate de ora, strabati la picior satul dintr-un capat in celalalt, cu cine din sat vorbesc, nem tudom.
Li se darama casa peste ei, mananca zilnic zeama lungita de cartofi, sapunul reprezinta obiect de lux, dar stau toti si vorbesc la mobil.
Si, ca tabloul sa fie complet, mai au priponite pe casa si una-doua antene de Digi.
Doamne fereste sa-i chemi pe astia la munca, atata iti trebuie, te-ai fericit cu cel putin cateva injuraturi.