Ieri, Botosaniul a fost capitala shopping-ului din RO. Oameni de afaceri, oficialitati locale si nationale, vedete, ziaristi si simpli, dar avizi, cumparatori, au luat parte la inaugurarea celui mai mare mall de la intersectia strazilor Calea Nationala,  Grivita si Independenetei, Uvertura City Mall din Botosani, dezvoltat de omul de afaceri iesean Danut Prisecariu.
Desi deschiderea mall-ului a fost amanata cateva zile, credem ca acest lucru a fost de bun augur si daca acum avem in Botosani un mall cu care ne putem mandri si datorita caruia suntem invidiati de multi cetateni din alte judete, consideram ca perfectiunea si calitatea lucrarilor au meritat pe deplin cele cateva zile de amanare a deschiderii mall-ului ( apropo, mai stie cineva ca prima data pentru deschidere era in primavara lui 2009 ?! ).
Sub o ploaie de blitz-uri si reflectoare, Danut Prisecariu a declarat: “Sunt onorat si bucuros sa ma aflu aici, alaturi de dumneavoastra, la inaugurarea acestui mall. Mi-e greu sa vorbesc…abia-mi stapanesc emotiile ( moment in care-si sterge cele doua picaturi de lacrimi de pe obrazul stang ). Uvertura este ca si copilul meu. Il stiu de cand nu era ( asta n-am prea inteles-o ! ), a crescut sub ochii mei, s-a inaltat, s-a infrumusetat si…vai! acum sunt nevoit sa-l exploatez, sa las sa fie calcat in picioare, sa profit de el. Dar, ce sa-i faci, asta-i viata noastra a parintilor. ( o noua pauza pentru alte doua lacrimi, de data aceasta pe obrazul drept ).
Nu construirea mall-ului a fost dificila, ci sa fac fata si sa aleg cu maxim discernamant din miile de cereri ale firmelor care doreau sa aiba inchiriate spatii in Uvertura. Am fost nevoit sa aplic criterii drastice de selectii. Chiriile incep de la 300 euro pe metru patrat si cu toate acestea gradul de ocupare este de 100% si inca pe-atata precontracte incheiate cu cei care spera ca o parte din cei care-au reusit sa inchirieze se vor razgandi in timp. Am avut cereri sa inchiriem si scarile rulante, dar am refuzat. In schimb am inchiriat fantana arteziana. Aceasta va fi pastrata, insa fara a da drumul la apa.
Un alt aspect pe care vreau sa-l mentionez este ca firmele care-au venit in cadrul Uvertura au dorit sa plateasca chiria in avans pe urmatorii 15 ani, pentru a fi siguri de locul pe care-au reusit sa-l prinda.
Deja am in plan construirea in Botosani a inca 2-3 mall-uri, dar de dimensiuni mai mari.
Inca o data, va multumesc pentru ca va aflati aici si traiti alaturi de mine aceste momente emotionante si, sa nu fim prea modesti, istorice”.
Cei prezenti la eveniment aplauda frenetic.
Dupa cateva momente de pauza, la microfon isi face prezenta domnul primar al municipiului Botosani.
Voi incerca sa fiu cat mai scurt si mai concis, pentru ca sunt de fata cateva zeci de personalitati care doresc sa ia cuvantul. In numele botosanenilor, multumesc domnului Prisecariu pentru acest mall. Nu va pot ascunde faptul ca mi-era rusine sa mai dau ochii cu cetatenii prin oras. Cum ma vedeau, cum ma luau la intrebari. Cand e gata mall-ul, domn primar ? Asa ma intrebau si nu mai stiam ce sa le mai raspund. Veneau in audiente pentru diverse probleme: n-au servici, n-au unde locui, chestii din astea, marunte, si la urma ma chestionau. Dar mall-ul cand se deschide? Unde vreti sa ne cheltuim noi ajutorul social ? Poate ca cel mai rusine imi era cand ma intalneam pe pietonalul Unirii cu tinerii din Botosani. Vrem si noi sa ne plimbam prin mall. Sa iesim cu fetitele noastre la o Fanta in doi. Avem si noi pretentii sa ne spargem in figuri. Suntem si noi baieti de baieti. Asa mi se plangeau tinerii.
Dar acum am scapat de-aceste intrebari.
Va multumim, domnule Prisecariu !”
Ropote de aplauze…

Dupa aceste doua discursuri am hotart sa plec si sa iau pulsul orasului.
Abia am reusit sa ies din Uvertura si nu puteam sa cred ce-mi vedeau ochii.
Trafic blocat, mii de botosaneni veneau din toate directiile spre mall. Mai tarziu am inteles ca ieri n-a muncit aproape nimeni in oras, deschiderea mall-ului fiind considerata un fel de sarbatoare locala, iar patronii n-au dorit sa se puna rau cu angajatii.
Am luat, absolut la intamplare, declaratiile a doua persoane care-au venit la mall.
Va vorbeste tanti Eufrosina de la Unteni: “Maica! multumesc lui Dumnezeu ca am mai apucat sa traiesc si eu zilele sa-mi fac shopping-ul la Botosani, mai aproape de casa, ca ma cam saturasem ca, la fiecare doua saptamani, sa fiu nevoita sa plec la Viena, pe Maria Hilfe Strasse, pentru a-mi schimba garderoba. Am si eu o varsta, maica !, nu mai am aceeasi putere ca-n tinerete. De-altfel, ultima oara nici n-am mai ajuns pana la Viena, m-am oprit la Budapesta. Nu zic, am vazut si-acolo cate ceva, dar, cum sa-ti spun, nu se compara cu Viena. Tot mai de la vest vin tendintele-n moda. Hai, te las baiete, ca n-am venit la Uvertura sa stau de vorba cu tine. Eu am treaba aici. Trebuie sa fac shopping. Toata pensia o cheltui !”
Cea de-a doua persoana care a binevoit si ne-a acordat cateva clipe din timpul ei pretios este matusa Aspazia din Avrameni:
“Bun e mall-ul langa casa omului. Chiar stateam si ma gandeam. La pensie sunt. Vaca, porc, gaini sau alte animale n-am. Pamantul nu-l mai lucrez de cativa ani de zile. Ce sa fac eu toata ziua si mai ales pe ce-as putea sa-mi cheltui pensia de la Colectiv ? Ba la Paris, ba la Milano – mai baiete ! daca nu stiiai acolo-s capitalele modei ! – uite-asa ma plimbam. Dar, de-acum ca s-a deschis Uvertura, o las mai usor cu plecarile peste granita. Sunt foarte multumita de ce-am vazut la mall si vorba ceea, ce-i la Uvertura, nici Parisul n-a vazut “.

Toate intrarile in oras au fost blocate ieri. Sute de masini cu numere de Bucuresti, Timis, Iasi, Brasov, Cluj, Dolj, Constanta, asteptau sa intre in oras. Politistii au facut filtre si n-au lasat pe oricine sa intre in oras.
“Cine nu are minim 2000 de euro de persoana, nu are voie sa intre in oras. Uite, domnule, tot calicul vrea sa intre-n Botosani ! Ati auzit de Uvertura si hop! si voi aici. Mai intai sa se sature botosanenii de facut cumparaturi si apoi, daca va ma ramane ceva, puteti sa cumparati si voi” - a declarat, agent de Politie, Tupilac Popandau.

Multi din cei care n-au fost lasati sa intre in municipiu erau revoltati pentru acest lucru.
“Vin tocmai de la Bucuresti. N-am crezut ca voi trai aceasta umilinta. V-ati ajuns si voi. Daca mai vad la Dragonul Rosu masini cu numere de Botosani, nu stiu ce le fac !”
“Credeti ca-i tocmai usor sa vii de la Timisoara. De 12 ore suntem plecati de-acasa. Am sperat sa ajungem la timp pentru deschidere si, uitati, mai avem 2 km pana la mall si domnii politisti nu ne dau voie sa intram in oras. Suntem 3 persoane in masina si avem fix 5997 euro, ne mai lipsesc 3 euro, dar domnii politisti nici nu vor s-auda. Fara 6000 de euro, n-avem ce cauta.”
Acestea au fost doar doua dintre sutele de declaratii ale cetatenilor veniti din alte judete ale tarii si care n-au fost lasati sa intre in Botosani pentru a ajunge la Uvertura City Mall.

Tuturor celor care n-au reusit sa ajunga la Uvertura si celor care n-au mai prins marfa, le recomand sa puna benzina pentru vreo 40 de km si sa mearga la SV.