In aceste zile de greva ale bugetarilor, ai un anumit sentiment de empatie pentru acesti oameni. Cine-a plecat acasa, cel putin intr-o luna de zile, cu salariul diminuat, intelege starea emotionala a bugetarilor.
Asta pana cand:
- ajungi pacient intr-un spital ( sau ai pe cineva apropiat internat ) si te vezi obligat sa contribui la bunastarea financiara a medicilor, asistentelor si infirmierelor. Fiecare categorie isi are tariful ei. Daca nu te adaptezi situatiei ai toate sansele sa patesti ca aici sau aici;
- ai nevoie de-o hartie de la administratia financiara ( e un exemplu aleator ) si esti plimbat intre birouri in care mucegaiesc angajati sictiriti;
- vezi ca un elev de liceu are note de 9 si 10 la limba romana, fara ca sa fi citit nicio carte pana la acea varsta, doar pe baza comentariilor copiate de pe net; ( Un articol excelent despre starea actuala a invatamantului romanesc, puteti citi aici ).

Si atunci, stai, te gandesti si te-ntrebi. Dar, de fapt, pentru ce vor bani ? Pentru ca au rate la banci si copii la facultate ? Pentru plata intretinerii si mancare ? Dar treaba pentru care sunt angajati, si-o fac ?! Sau deviza lor este: “la cat ne platesc, muncim prea mult” ?!