La poarta unei manastiri am intalnit o doamna care tragea cu ardoare dintr-o tigara. Parea grabita.  La intrarea in manastire, pe un panou era scris: “Fumatul interzis in manastire“. Doamna-cu-tigara nu facea nimic altceva decat sa se conformeze indicatiilor scrise.
Cam dupa un sfert de ora, timp in care am facut cateva poze, respectiva doamna a venit si-a asistat la slujba. La toata slujba. Doar de doua sau trei ori a mai iesit cate 5 minute afara. Gandul meu rautacios imi spune c-a mers la o tigara. Desi foarte bine scopul acelor mici iesiri din biserica puteau sa fie cu totul altele. Dar, osanduitor – cum n-ar trebui sa fiu, aveam in minte doar imaginea ei cu tigara in gura la poarta manastirii.
Cine-a avut prilejul sa ajunga la acea manastire stie prea bine cat de greu este pana acolo. Si pentru cei care merg cu masina, dar si pentru pelerinii care merg pe jos. Indiferent de modul in care-ai ajuns la o manastire, cred ca este un mic sacrificiu, un exercitiu de vointa, de care Dumnezeu tine seama. Asa cred eu. Sa ajungi pana acolo si sa-ti pierzi darul de la Dumnezeu, doar pentru cateva fumuri de tigara, mi se pare sacrificiu inutil, plimbare pe carari de munte.
Asa judec eu, care nu sunt Judecator.